Opinii - Zoe Dumitrescu-Busulenga

"Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine.
...Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura cevorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.
...Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit laManastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu.
....Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati....
Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta...
...Exista si o criza a culturii.
Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut.
Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste....
Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce numai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi - totul este faramitat - mi s-a spus.
Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers - ne diseminam, ne risipim.
...Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach?
...De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau - nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum "cuviinta", cuvantul acesta, a disparut din dictionar.
...Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. "Trupul este cortul lui Dumnezeu", a spus Pavel. Ce facem noi cu el? il expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a intamplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savarsit o crima. Fiorul primei intalniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut.Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu.La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bantuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar.
...Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.
...In octombrie 1964, in Italia, la Venetia, marea eminescologa RosaDel Conte, impreuna cu presedintele Academiei dei Lincei, AngeloMonteverdi, au organizat la Venetia un colocviu in cinstea lui Eminescu. S-au strans atunci, la un loc, romanii de acasa si romanii din diaspora. La sfarsit, in seara inchiderii, Angelo Monteverdi siRosa Del Conte au prezentat o propunere de Premiu Nobel pentruArghezi. Toata lumea a fost entuziasmata. A ramas stabilit ca a doua zi aceasta scrisoare de propunere sa fie redactata si apoi semnata de toti participantii la colocviu. Toata lumea a fost de acord, inclusiv Bazil Munteanu, care se afla acolo. A doua zi insa, cand propunerea fusese redactata, Bazil Munteanu s-a ridicat si a spus: "Eu suntcontra. Nu e cazul sa se dea un premiu unui poet care a pactizat cu rosii". Ne-am despartit cu cele mai dureroase sentimente. Noi romanii nici n-am stiut sa ne facem relatii. Grecii au stiut si au avut o multime de premii Nobel. Cioran ar fi putut sa primeasca un Nobel. Si Mircea Eliade, si Eugen Ionesco.
...Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg.
Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba.
...Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie."

Net-isme

Ce-ti doresti cu adevarat? Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti. "Nu foarte mult timp."au raspuns pescarii la unison. "Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste?" Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, suntsuficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor."Pai, si ce faceti in restul timpului?" a intrebat turistul"Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facemsiesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem insat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la ghitaracateva cantece si tot asa.... Avem o viata plina." Turistul i-a intrerupt, "Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am odiploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai multtimp in fiecare zi. In felul asta, o sa puteti vinde pestele pe careil prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara obarca mai mare.""Si dupa asta?" au intrebat pescarii. "Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara oa doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreagaflota de traulere (barci de pescuit). In loc sa vindeti pestele unuiintermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare,poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasisatucul asta micut si sa va mutati in Mexico City , Los Angeles , saupoate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce nouaintreprindere prospera.""Si cam cat timp ne-ar lua asta?" au intrebat pescarii."Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani." a replicat turistul."Si dupa asta?""Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevaratinteresant," a raspuns zambind larg turistul. "Cand afacerea ta estecu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si safaci milioane de dolari!""Milioane? Serios? Si dupa asta?" au intrebat pescarii. "Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-unsatuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa vajucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa vapetreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi." "Cu tot respectul, domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar firostul sa irosim douazeci si cinci de ani?" au intrebat mexicanii….!!!!!

Panseuri

"Succesul profesional este ca si cum ai fi gravid: toata lumea te felicita, dar nimeni nu stie de cate ori ai fost f___t!!!!!"

Cind Franta se lupta pentru noi toti

Oare isi dau seama salariatii si in general toti cei care muncesc din greu in Europa ca de fapt grevistii si manifestantii din Franta se lupta pentru ceva ce a disparut din limbajul actual, mai precis pentru progres social? Pentru ca acesta este adevarul, in Franta exista oameni care nu se consoleaza cu ideea ca trebuie capitulat chiar atit de usor in fata unei noi forme de capitalism, extrem de agresiva, care se globalizeaza din 1990 incoace, mai precis de cind a cazut comunismul.Nu este pentru prima data in istoria recenta ca Franta s-a aflat in avangarda luptei pentru progres social, ca a dat tonul unor “victorii” sociale, ca a “smuls” conditii de viata mai bune pentru muncitori, functionari, cadre si alte categorii de salariati. In 1936 Franta a fost tara care a introdus concediile platite. Franta este tara in care, un presedinte socialist, François Mitterrand, a indraznit sa faca acest extraordinar cadou poporului sau, si anume sa decreteze pensionarea la 60 de ani si nu la 65 cum era pina atunci. Si tot in Franta a fost redusa, in anii 90, saptamina de lucru de la 39 la 35 de ore.Oricit de multa oroare au provocat aceste masuri in lumea anglo-saxona unde domina cultura ultraliberalismului, modelul francez este in perfecta armonie cu ceea ce as numi filozofia luminilor si “cultul” umanismului. Altfel spus cu ideea ca in codul genetic al umanitatii este inscrisa ideea de progres, si ca munca are un sens numai daca omul poate trai mai bine, iesi la pensie mai tinar, beneficia mai mult de familie si de timpul liber, de cultura si de sport, de natura si de ceilalti oameni… Ori, in Franta, iesirea la pensie la 60 de ani este un simbol al progresului, iata de ce sindicatele nu vor sa renunte la el pentru ca daca acest simbol “cade”, atunci se deschide un larg bulevard pentru inrolarea francezilor intr-o disciplina de munca de tip anglo-saxon si de tip ultra-liberal.Nu este greu de observat ca nou forma de capitalism care cistiga teren este una extrem de dura, de absurda, de periculoasa pentru umanitate. Dupa al doilea razboi mondial lumea a cunoscut un capitalism cu fata umana, iar comunismul a cazut tocmai pentru ca acest capitalism cu fata umana, care a inventat societatea de consum pentru toti, era atractiv. In ultimii 20 de ani, insa, natura capitalismului s-a modifica mai mult decit in ultima suta de ani, el a devenit un capitalism de santaj (nu accepti salariu mai mic? atunci angajez chinezi), si s-a financiarizat excesiv. Pentru prima data in istoria umanitatii a aparut o economie paralela extrem de puternica unde sunt vehiculate sume astronomice si din care omul de rind nu intelege nimic: economia speculativa. Pentru fiecare dolar investit in economia reala (acea economie care produce obiecte de consum si servicii), in economia virtuala, speculativa, de cazinou, sunt investiti 400 de dolari. Ce adjectiv putem asocia acestui tip de derapaj decit “absurd”. Traim intr-o lume in care “mutantii” economici (agentii de schimb, traderii si alti astfel de “specialisti” de cazinou) pot provoca socuri planetare si declansa crize de mari proportii (cum e posibil ca un trader sa provoace unei banci pierderi de 5 miliarde de euro, cum a fost cazul cu individul numit Kerviel?).Nu intimplator francezii manifesteaza in Franta cu pancarde pe care putem citi: “jos fascismul financiar”, sau “nu munciti pentru imbogatirea finantelor”.In presa straina au inceput sa apara si unele articole admirative fata de indirjirea cu care isi apara francezii niste avantaje sociale obtinute in ultimile decenii de generatiile precedente. In mod normal toata Europa salariatilor ar trebui sa fie solidara cu francezii si sa inteleaga un lucru: evacuarea definitiva a cuvintului progres din limbajul curent este o infringere enorma, pentru om, pentru umanitate, pentru civilizatie si mai ales pentru generatia tinara. Europa a creat un model social bazat pe productivitatea economiei care ar fi trebuit exportat pretutindeni. Iat-o in schimb, pe biata Europa, in situatia de a renunta la aproape tot ce a construit, si la identitatea ei, si la ideea de progres social, si la ideea de viitor. Si toate acestea in numele liberei circulatii a capitalurilor si a marfurilor pe planeta. Exista tari in Europa care nu mai fabrica jucarii, care nu mai produc pantofi si manusi, care nu mai sunt capabile sa fabrice o umbrela pentru ca… e mai ieftin sa le aduci din China. Sa fie normala, oare, o astfel de “economie”? Oare o tara care nu mai are capacitatea si intereseul de a produce jucarii pentru copiii ei mai poate fi numita efectiv “tara” sau a devenit o colonie a unei fenomen nou, pe care in lipsa de concepte adecvate l-as numi globalizare a absurditatii economice?

octombrie 20, 2010 Matei Visniec