joi, 21 octombrie 2010

Cind Franta se lupta pentru noi toti

Oare isi dau seama salariatii si in general toti cei care muncesc din greu in Europa ca de fapt grevistii si manifestantii din Franta se lupta pentru ceva ce a disparut din limbajul actual, mai precis pentru progres social? Pentru ca acesta este adevarul, in Franta exista oameni care nu se consoleaza cu ideea ca trebuie capitulat chiar atit de usor in fata unei noi forme de capitalism, extrem de agresiva, care se globalizeaza din 1990 incoace, mai precis de cind a cazut comunismul.Nu este pentru prima data in istoria recenta ca Franta s-a aflat in avangarda luptei pentru progres social, ca a dat tonul unor “victorii” sociale, ca a “smuls” conditii de viata mai bune pentru muncitori, functionari, cadre si alte categorii de salariati. In 1936 Franta a fost tara care a introdus concediile platite. Franta este tara in care, un presedinte socialist, François Mitterrand, a indraznit sa faca acest extraordinar cadou poporului sau, si anume sa decreteze pensionarea la 60 de ani si nu la 65 cum era pina atunci. Si tot in Franta a fost redusa, in anii 90, saptamina de lucru de la 39 la 35 de ore.Oricit de multa oroare au provocat aceste masuri in lumea anglo-saxona unde domina cultura ultraliberalismului, modelul francez este in perfecta armonie cu ceea ce as numi filozofia luminilor si “cultul” umanismului. Altfel spus cu ideea ca in codul genetic al umanitatii este inscrisa ideea de progres, si ca munca are un sens numai daca omul poate trai mai bine, iesi la pensie mai tinar, beneficia mai mult de familie si de timpul liber, de cultura si de sport, de natura si de ceilalti oameni… Ori, in Franta, iesirea la pensie la 60 de ani este un simbol al progresului, iata de ce sindicatele nu vor sa renunte la el pentru ca daca acest simbol “cade”, atunci se deschide un larg bulevard pentru inrolarea francezilor intr-o disciplina de munca de tip anglo-saxon si de tip ultra-liberal.Nu este greu de observat ca nou forma de capitalism care cistiga teren este una extrem de dura, de absurda, de periculoasa pentru umanitate. Dupa al doilea razboi mondial lumea a cunoscut un capitalism cu fata umana, iar comunismul a cazut tocmai pentru ca acest capitalism cu fata umana, care a inventat societatea de consum pentru toti, era atractiv. In ultimii 20 de ani, insa, natura capitalismului s-a modifica mai mult decit in ultima suta de ani, el a devenit un capitalism de santaj (nu accepti salariu mai mic? atunci angajez chinezi), si s-a financiarizat excesiv. Pentru prima data in istoria umanitatii a aparut o economie paralela extrem de puternica unde sunt vehiculate sume astronomice si din care omul de rind nu intelege nimic: economia speculativa. Pentru fiecare dolar investit in economia reala (acea economie care produce obiecte de consum si servicii), in economia virtuala, speculativa, de cazinou, sunt investiti 400 de dolari. Ce adjectiv putem asocia acestui tip de derapaj decit “absurd”. Traim intr-o lume in care “mutantii” economici (agentii de schimb, traderii si alti astfel de “specialisti” de cazinou) pot provoca socuri planetare si declansa crize de mari proportii (cum e posibil ca un trader sa provoace unei banci pierderi de 5 miliarde de euro, cum a fost cazul cu individul numit Kerviel?).Nu intimplator francezii manifesteaza in Franta cu pancarde pe care putem citi: “jos fascismul financiar”, sau “nu munciti pentru imbogatirea finantelor”.In presa straina au inceput sa apara si unele articole admirative fata de indirjirea cu care isi apara francezii niste avantaje sociale obtinute in ultimile decenii de generatiile precedente. In mod normal toata Europa salariatilor ar trebui sa fie solidara cu francezii si sa inteleaga un lucru: evacuarea definitiva a cuvintului progres din limbajul curent este o infringere enorma, pentru om, pentru umanitate, pentru civilizatie si mai ales pentru generatia tinara. Europa a creat un model social bazat pe productivitatea economiei care ar fi trebuit exportat pretutindeni. Iat-o in schimb, pe biata Europa, in situatia de a renunta la aproape tot ce a construit, si la identitatea ei, si la ideea de progres social, si la ideea de viitor. Si toate acestea in numele liberei circulatii a capitalurilor si a marfurilor pe planeta. Exista tari in Europa care nu mai fabrica jucarii, care nu mai produc pantofi si manusi, care nu mai sunt capabile sa fabrice o umbrela pentru ca… e mai ieftin sa le aduci din China. Sa fie normala, oare, o astfel de “economie”? Oare o tara care nu mai are capacitatea si intereseul de a produce jucarii pentru copiii ei mai poate fi numita efectiv “tara” sau a devenit o colonie a unei fenomen nou, pe care in lipsa de concepte adecvate l-as numi globalizare a absurditatii economice?

octombrie 20, 2010 Matei Visniec

My Love