joi, 21 octombrie 2010

Cind Franta se lupta pentru noi toti

Oare isi dau seama salariatii si in general toti cei care muncesc din greu in Europa ca de fapt grevistii si manifestantii din Franta se lupta pentru ceva ce a disparut din limbajul actual, mai precis pentru progres social? Pentru ca acesta este adevarul, in Franta exista oameni care nu se consoleaza cu ideea ca trebuie capitulat chiar atit de usor in fata unei noi forme de capitalism, extrem de agresiva, care se globalizeaza din 1990 incoace, mai precis de cind a cazut comunismul.Nu este pentru prima data in istoria recenta ca Franta s-a aflat in avangarda luptei pentru progres social, ca a dat tonul unor “victorii” sociale, ca a “smuls” conditii de viata mai bune pentru muncitori, functionari, cadre si alte categorii de salariati. In 1936 Franta a fost tara care a introdus concediile platite. Franta este tara in care, un presedinte socialist, François Mitterrand, a indraznit sa faca acest extraordinar cadou poporului sau, si anume sa decreteze pensionarea la 60 de ani si nu la 65 cum era pina atunci. Si tot in Franta a fost redusa, in anii 90, saptamina de lucru de la 39 la 35 de ore.Oricit de multa oroare au provocat aceste masuri in lumea anglo-saxona unde domina cultura ultraliberalismului, modelul francez este in perfecta armonie cu ceea ce as numi filozofia luminilor si “cultul” umanismului. Altfel spus cu ideea ca in codul genetic al umanitatii este inscrisa ideea de progres, si ca munca are un sens numai daca omul poate trai mai bine, iesi la pensie mai tinar, beneficia mai mult de familie si de timpul liber, de cultura si de sport, de natura si de ceilalti oameni… Ori, in Franta, iesirea la pensie la 60 de ani este un simbol al progresului, iata de ce sindicatele nu vor sa renunte la el pentru ca daca acest simbol “cade”, atunci se deschide un larg bulevard pentru inrolarea francezilor intr-o disciplina de munca de tip anglo-saxon si de tip ultra-liberal.Nu este greu de observat ca nou forma de capitalism care cistiga teren este una extrem de dura, de absurda, de periculoasa pentru umanitate. Dupa al doilea razboi mondial lumea a cunoscut un capitalism cu fata umana, iar comunismul a cazut tocmai pentru ca acest capitalism cu fata umana, care a inventat societatea de consum pentru toti, era atractiv. In ultimii 20 de ani, insa, natura capitalismului s-a modifica mai mult decit in ultima suta de ani, el a devenit un capitalism de santaj (nu accepti salariu mai mic? atunci angajez chinezi), si s-a financiarizat excesiv. Pentru prima data in istoria umanitatii a aparut o economie paralela extrem de puternica unde sunt vehiculate sume astronomice si din care omul de rind nu intelege nimic: economia speculativa. Pentru fiecare dolar investit in economia reala (acea economie care produce obiecte de consum si servicii), in economia virtuala, speculativa, de cazinou, sunt investiti 400 de dolari. Ce adjectiv putem asocia acestui tip de derapaj decit “absurd”. Traim intr-o lume in care “mutantii” economici (agentii de schimb, traderii si alti astfel de “specialisti” de cazinou) pot provoca socuri planetare si declansa crize de mari proportii (cum e posibil ca un trader sa provoace unei banci pierderi de 5 miliarde de euro, cum a fost cazul cu individul numit Kerviel?).Nu intimplator francezii manifesteaza in Franta cu pancarde pe care putem citi: “jos fascismul financiar”, sau “nu munciti pentru imbogatirea finantelor”.In presa straina au inceput sa apara si unele articole admirative fata de indirjirea cu care isi apara francezii niste avantaje sociale obtinute in ultimile decenii de generatiile precedente. In mod normal toata Europa salariatilor ar trebui sa fie solidara cu francezii si sa inteleaga un lucru: evacuarea definitiva a cuvintului progres din limbajul curent este o infringere enorma, pentru om, pentru umanitate, pentru civilizatie si mai ales pentru generatia tinara. Europa a creat un model social bazat pe productivitatea economiei care ar fi trebuit exportat pretutindeni. Iat-o in schimb, pe biata Europa, in situatia de a renunta la aproape tot ce a construit, si la identitatea ei, si la ideea de progres social, si la ideea de viitor. Si toate acestea in numele liberei circulatii a capitalurilor si a marfurilor pe planeta. Exista tari in Europa care nu mai fabrica jucarii, care nu mai produc pantofi si manusi, care nu mai sunt capabile sa fabrice o umbrela pentru ca… e mai ieftin sa le aduci din China. Sa fie normala, oare, o astfel de “economie”? Oare o tara care nu mai are capacitatea si intereseul de a produce jucarii pentru copiii ei mai poate fi numita efectiv “tara” sau a devenit o colonie a unei fenomen nou, pe care in lipsa de concepte adecvate l-as numi globalizare a absurditatii economice?

octombrie 20, 2010 Matei Visniec

miercuri, 25 august 2010

Ganduri de departe gasite pe net: Dor de Romania -

Ca unul care se afla printre cei plecati, nu pot sa ma pronunt fara a intra intr-un “conflict de interese”. Daca am refuzat acuzatiile celor care sustin ca nu pot vorbi despre realitatile din Romania daca nu (prea mai) locuiesc acolo, refuz si sa ma transform in acuzator. Textul, insa, merita citit. Doare pana la prasele, credeti-ma. Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti – ca şi mine – o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu“gipane” supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentullor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!… Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă – mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră – par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.
Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin. Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care “se descurcă” e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după care “e bine şi aşa”, se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales ceamorală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile – adînci, bărbaţii – aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.
Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor. Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi. Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.
Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate înjumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuiesă fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul – fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă. Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît “dincolo” la preţuri mai mari decît “dincolo”, la salarii mai mici decît “dincolo”.
Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruride calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut cala o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul dinfonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai mare şi cît mai repede.
Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că “nu e drept”.Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd ede luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor. Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar – dacă-mi permiţi metafora – la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat. Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu premeditare.
Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ. Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.
Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine. Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.
Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există. A murit
şi, încet-încet, va muri şi în tine.

Textul aparut in Dilema Veche nr. 316, 4-10 martie 2010. Autor Andreea Nicoleta, SEPI – Regensburg.

joi, 8 aprilie 2010

"Fenomenul downshifting - sau "dincolo" de top management de Aurora Liiceanu

Downshifting- ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergând dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Downshifting- ul inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material - nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii. Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, suntem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei. Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oameni care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca suntem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism. Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sunt mult mai potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala. Numarul, cantitatea conteaza, si pretul. In general downshifting- ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sunt importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc. Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga dupa bani si de a uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se intimpla la noi in Romania :"am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sunt niste scovergi iradiate de computer. Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna "multumesc". Pentru simplul motiv ca "doar te platesc, nu?" In nici un loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate. E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca inainte exista acest stereotip - cind ai o fata este bine sa intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc profesoare - intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci, majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai atent iti dai seama ca de fapt sunt foarte prost platite pentru cit de rar dai pe acasa. De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin de bani, dar fara parinti - copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea acestui fenomen. Ca fenomen, downshifting- ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding- uri (aflate la noi in plina moda). Toate duc la confiscarea individului pentru profit. Tineti minte ca in '90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani, dar care psihologic motiveaza individul si il fac ca sa accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii sot sotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manince, individul nu mai are decit week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic este o "deprivatizare" a individului. Acesta se intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului. Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding- uri) se fac de obicei in afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o neglijezi. Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om "simplificat", un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il tiraste societatea ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cind ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala si spirituala) e vitala. Partea spirituala nu se poate face in supravietuire. Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sunt parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste. Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, suntem inca morti dupa vitrine. Cred ca downshifting- ul aduce o mai buna convietuire intre "a fi" si "a face", pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe "a face", fara simt critic, iar ceilalti sunt pe "a fi", fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu suntem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme. Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta, de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii de concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre. Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca suntem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, suntem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sunt frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma. Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor principii psihologice adinci, care sigur modifica structura personalitatii. Nevoia excesiva de imitare - modelele celebritatii -, admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti "marketa"etc. Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic. Acum daca se pierde acest lucru - cum este si firesc - posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca "toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel". Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu conteaza. Imaginea este totul. Suntem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu est e bine asa? Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase - asa e bine, asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.
ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii?
AL: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sunt de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentii bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.
ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta te paste ruperea totala de lume.
AL:Haideti sa luam fenomenul "hippies", care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Pina la urma suntem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar - monoparentala la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.
ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai trebuie alti 15 ani sa o explici.
AL: Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa preiei un model. Acum esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu.
ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting- ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?
AL: Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sunt foarte saraci nu isi pun probleme de ce sunt in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sunt multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta.Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita,o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sunt avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac? Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa.
ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting- ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce sens?
AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai multe motivatii, hobbyuri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sunt foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc. Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume. Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sunt alba - neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu sunt relationati sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sunt oameni care care ar putea face ceva, dar care prefera sa stea pasivi. Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sunt oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sunt definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista. In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Este ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur"

Aticol Nehotarat

Un barbat analizeaza articolul nehotarat din limba romana...

"Stau si ma gandesc: oare e intamplator faptul ca tot ce denumeste ceva care te enerveaza, te pune in pericol, sau te distruge pare a fi FEMININ? Iar apoi tot ce ne alina, ne bucura si ne mai da un tzel in viata este de natura MASCULINA?Voi, femeile, sunteti O ploaie, O zapada, O grindina, O furtuna.
Noi suntem UN soare, UN timp frumos, UN paradis. Stau si ma uit, chiar nu aveti noroc: O bucatarie, O vesela, O matura, O caldura, O mizerie. Noi suntem UN repaus linistit intr-UN fotoliu confortabil, citind destinsi UN ziar si ascultand UN jurnal, asta daca nu veniti voi sa semanati O discordie sau sa ne faceti O sicana.
Voi, femeile, va dati mari ca aveti O telecomanda, dar priviti la UN televizor, unde noi alegem UN post care il dorim.
In trecut, pentru a face calcule aveati O numaratoare prapadita, acum barbatii au inventat UN calculator. Si ceea ce va defineste, sexul, tot UN sex se spune si niciodata O sex. Cand va simtiti bine, traiti, nu-i asa, UN orgasm, iar daca o dati in bara va alegeti cu O frustrare.
Voi puteti avea O carte de credit, dar aceasta nu inseamna nimic fara UN cont. Ce poate provoca O problema care se poate transforma intr-O catastrofa? O eroare de pilotaj, O pana de benzina, O proasta vizibilitate, O intrerupere de curent. Voi pentru a ne inrobi doriti O casatorie, dar exista si eliberarea care este UN divort.
Este limpede ca limba romana a fost inventata de UN barbat, care nu v-a avut deloc la suflet!!!! "

marți, 6 aprilie 2010

Ganduri pesimiste ... de pe net

" Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.
La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.
Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.
Bătrânii.

România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi inţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul.
Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările "prietene". La noi chestia asta se numeşte "agricultură de subzistenţă" şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!
Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.
Credinţa.
O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.
Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada. Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii,
pune o sămânţă într-un ghiveci
şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

Să trăieşti
O zi faina sa ai!

Cu stima,
--
Pax vobiscum "

Cu Iisus in celula – Radu Gyr

Azi noapte Isus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce’nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, in celula
si-L, facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui, pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S’a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-Mi pe rani mana ta!
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina dar zabrelele groase,
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatana
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani…

Cand m’am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
numai Isus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: niciun raspuns!
Doar razele reci, ascutite’n unghere,
cu sulita lor m’au strapuns…

- Unde esti Doamne? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui…
M’am pipait… si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

Sursa: Romanian Voice

marți, 30 martie 2010

Demisie in domeniul IT

“Draga domnule B., ca un biet angajat al unei institutii de prestigiu, am cateva asteptari perfect normale.
Prima dintre ele e ca superiorul meu sa dea dovada macar de o inteligenta infima, care sa o depaseasca putin pe a veveritei din parcul de vis-a-vis.
Dupa ce m-ai hartuit constant si deosebit de enervant pe tot parcursul sarcinilor de serviciu, pot sa afirm cu tarie ca esti unul din putinele deseuri genetice ale vremurilor noastre.
Daca este sa ma intrebi, ca administrator de retea, trebuie sa-ti spun ca am fost angajat pentru ca stiu Unix si Linux si tot restul, dar se pare ca m-ai luat pe post de papagal public, de cand toti colegii se distreaza copios cand incerc sa iti explic cum se face un “cut and paste”.* *Pentru a suta oara!*
Mi-este clar ca nu poti intelege computerele mileniul asta.
Un sistem binar te face sa te zapacesti. Sunt prea multe optiuni, nu? La fel, nu vei intelege niciodata de ce te uraste toata echipa, dar am sa incerc sa iti explic, chiar daca sunt sigur ca va avea acelasi efect ca atunci cand ti-as explica ce este un IP.
Te fatai prin cladire toata ziua, cautand in zadar sa-i prinzi cu fofarlica pe ceilalti. In lumea asta a evolutiei managementului, tu esti alga aia verde-albastruie sau parameciul pe care il inghite toata lumea si de care rade toata lumea.
Daca am vazut ca nu e cale ca situatia sa se schimbe, ma simt fortat sa-mi prezint demisia, dar trebuie sa-mi afirm cateva puncte de vedere:
1. Cand cineva iti cere o recomandare pentru a se angaja, este impotriva firii sa dai una negativa. Cel mai usturator pentru mine ar fi fost sa scrii “Prefer sa nu comentez”.
2. Detin toate parolele oricarui cont din sistem si stiu orice paroluta pe care ai avut-o in ultimii 5 ani. Daca te hotarasti sa faci pe dragutul, o sa public imediat lista ta de “favourites”. Sunt sigur ca un cuvant ca “Lolita” nu este vazut prea bine de partenerii tai de afaceri.
3. Ultima data cand ti-am imprumutat camera foto “sa faci poze la ziua mamei”, ai uitat sa mentionezi ca aveai de gand sa te pozezi singur, nud in fata oglinzii. Apoi, ups, ai uitat sa stergi cardul, ca un repetent al tehnicii ce esti. Sa nu mai zic ca nu am vazut in viata mea asemenea gesturi facute cu sticla de ketchup in pielea goala, dar te asigur ca ele au fost copiate si pastrate la loc sigur, pana obtin scrisoarea aia de recomandare (si incearca sa folosesti spell-check, m-am saturat sa-ti tot corectez gramatica)..
Multumesc pentru timpul acordat si ma astept sa am scrisoarea de recomandare pe birou pana la 8 dimineata, niciun minut mai tarziu! Daca sufli o vorbulita despre ce ti-am scris, fii gata sa iti raspandesc toate obsesiile nesimtite in lumea larga. Nu te pune cu administratorii de sistem, pentru ca ei stiu absolut tot ceea ce faci in timpul liber.

Cu drag,
T.B.”

Nota: scrisoarea este cat se poate de reala, adaptata de redactorii BusinessTime. Autorul este Ted Brewer, care chiar a trimis sefului sau o asemenea demisie.

vineri, 19 februarie 2010

Mi-ar fi placut sa le scriu eu ...

"Dragostea exista!
Calcati-ma in picioare!
Dati-ma cu capul de pereti!
Taiati-mi venele!
Violati-mi poeziile!
Furati-mi tot tot, pamantul de sub picioare si cerul....impaunati-va cu inteligenta voastra,cu regulile voastre , cu credintele voastre imprumutate, radeti de naivitatea mea, de prostia mea, de fanteziile mele nelimitate, de formele si neformele mele, de lacrimile si nelacrimile din gat, dar eu cred in dragoste,respir in dragoste, ma nasc in dragoste, ma mor in dragoste!
Cred in Acea dragoste!Cred in clipa in care ma scurg si omor timpul cu mine cu tot, cred in alchimie asa cum a crezut Da Vinci.
Cred in viata de dupa moate asa cum au crezut Romeo si Julieta, cred ca acolo, in lume, in lumi,dupa lumi, intre lumi, exista cineva,ceva, pentru care nu mai trebuie sa ma machez, nu mai trebuie sa imi pun masti, nu mai trebuie sa ma rusinez ca sunt geniala in unele si stangace in altele,nu mai trebuie sa exist !
Cred ca undeva in lume o umbra se poate suprapune perfect peste a mea..in acelasi dor de soare, in acelasi dor de luna plina ,de ploaie de vara si de anulare.
Cred in acea dragoste dintoteauna,tanjesc dupa ea din toate vietile si pentru ea am revenit cu atat obstinatie iar si iar si iar in viata.
Nu va mai pierdeti timpul cu mine!
Nu ma mai folositi ca va sunt doar jumatate, nu incercati sa ma convertiti ca va sunt doar o alta umbra, nu incercati sa ma schimbati ca va sunt doar un sablon…..schimbati –va voi in intreg si lasati-ma mie!
Prima umbra negratuita !
Eu nu sunt nimic altceva decat umbra singurei mele credinte .
Daca nu ar fi nu s-ar povesti…..si nu poti tanji dupa ceva ce nu exista.
Asta e limita cunoasterii Amintirea.
Vreau sa imi amintesc de tine, de mine …ajuta-ma!, ajutati-va! "

http://www.corasand.com/2010/01/ajutor.html

luni, 25 ianuarie 2010

Romania Nevazuta


N-ai nevoie de foarte multe: Un pub, o mana de prieteni, cateva chitare, si mai multe carti (scrise sau macar citite...). Daca reusesti sa le aduni impreuna, intr-o duminica dupa amiaza, inseamna ca ai castigat un pariu. Unul pe prietenie! Fie el, pariul pe prietenie, cel al Bocancului literar. Simplu, nu-i asa? Si chiar incep sa cred ca mi-ar putea iesi si mie si multora ca mine! O data, cel mult de doua ori !


Cand insa trece anul si ai in urma muulte pariuri castigate, unul la fiecare doua saptamani, nu mai e asa de usor!

Duminica seara, intr-o locatie noua, in Mojo club, am fost la serile Pariului Pe Prietenie ale Bocancului Literar. Implinea un an. I-am intalnit si i-am ascultat pe cativa dintre prietenii PPP. Laurentiu Ghita, Icarus, Clara Margineanu, Alina Manole, Proiect Tivadar, Indart ...

Finalul a apartinut celui ajuns mai tarziu la aniversare: Ovidiu Scridon.

Multa poezie si proza, multe melodii de suflet ...

La multi ani Sorin, Mariana, George, Lia, pariul pe prietenie, bocancul-literar.ro !

Pe curand!

p.s. Amintea aseara, Clara Margineanu, de Romania Nevazuta, de cei asemenea celor prezenti aseara la PPP, de cei care nu sunt prezenti in media nici pe prima pagina, nici la ore de maxima audienta! Nu sunt "facatori de rating"! Nu sunt creatori de senzational, de barfe, de monden, de prostitutie intelectuala!

Sunt Cei din Linia intai, Cei care tin natiunea in viata! Romania nevazuta e cea reala, cea majoritara !



duminică, 17 ianuarie 2010

Soldiers Of Fortune

In efemera trecere prin aceasta dimensiune pe care obisnuim s-o numim "viata pe pamant" , ne balansam monoton intre raiul si iadul cotidian, intre vulgar si penibil, intre rutina si banlitate, mai ales acum in epoca sclavagismului modern. Unii, Artistii (adica cei cu A mare) isi permit sa se rupa de reperele de mai sus. Ei reusesc sa viseze in alte lumi si, din altruism sau din naivitate, indraznesc sa ni le dezvaluie sau macar sa ni le propuna si noua. Am fost norocos sa-i intalnesc pe unii dintre ei. Si cand ma ademenesc cu clipe de rai, nu le aman pentru "alta data". Nimeni nu-mi poate garanta ce va fi peste o zi, o saptamana, o luna... Nici macar peste o clipa! Asa ca ador sa-mi traiesc clipa, sa ma bucur de ea. Sambata seara, la Gyuri's pub s-a petrecut din nou in familie. Cele mai bune gazde din oras, ne asteptau sa revenim, ca in fiecare seara de week-end, cu masa pusa si cu scena plina!
Cantare BANDIDOS
Eu nu m-am speriat de "Bandidos"! Eram la Ioan si Ileana acasa, pe Victor il stiam "Solo" si abia asteptam sa-mi spuna "Tu...", stiam ca la Gyuri's pub "Vine politia" lui Gyuri si ma bazam si pe sprijinul lui Dan care-mi va aduce o bere sau un vin dupa pofta inimii ! Si foarte bine am facut. A fost din nou o noapte "dupa sufletul omului" cum spunea Ioan. Adica o sala plina (am auzit ca vineri seara a fost arhiplin la Leo Iorga si Pacifica), s-a cantat si s-a dansat mai ceva ca la o petrecere in familie. A fost o plimbare cu Bandidos de la Bosquito la Deep Purple, la Queen, la Judas Priest, la Ricky Martin, cu opriri in Soldier of fortune, Hai iubito, When a blind man cries, I want to break free, Bosquito, Love of my life, Sambata seara, Tu ...
"Un minut din ziua ta!" cea mai noua creatie, a incheiat cantarea Bandidos, dupa foarte lungi si zgomotoase bis-uri!
Pentru mine, aseara,
Bandidos au fost Sodiers of fortune!
Au fost solourile de chitara ale lui Solo pe care mi-ar place sa le ascult live o noapte intreaga!
Imi plac joint-urile cu solo-urile lui!
Fericita asocierea Ileana, Ioan, Gyuri!
Nota 10 pentru lumini, sonorizare si micile glume dintre "reprize" !
Abia astept urmatoarea intalnire!




vineri, 15 ianuarie 2010

"...dar mai ales trebuie sa fi fost, într-adevar mai ales sa fi fost..."


Mi-am adus aseara aminte de Nichita Stanescu - Pean

Nu trebuie întelese sentimentele,
-ele trebuie sa fie traite.
Nu trebuie întelesi porcii,
-ei trebuie sa fie mâncati.
Nu trebuie întelese florile,
-ele trebuie sa fie mirosite.
Nu trebuie sa fie înteleasa pasarea,
-lasati-o pe ea singura;
nu-i faceti ramura din inima voastra,
nu-i beti cu respirarea voastra aerul,
aerul de sub aripa…
Nu trebuie mai ales sa întelegem,
-trebuie mai ales sa fim;
dar mai ales trebuie sa fi fost,
într-adevar mai ales sa fi fost.

Si seara de ieri din Gyuri's Pub, de inima albastra, se poate povesti,
"dar mai ales trebuie sa fi fost, într-adevar mai ales sa fi fost..."

Nautilus nu e Titanicul chiar daca amandoi au fost frumosi si au murit “de tineri”. Pe Titanic l-a scufundat unu’ Aisberg, iar pe Nautilus l-a ingropat Arabu’.
De fapt Nautilus nu mai e! A ramas insa spiritul lui, al serilor de muzica si suflet intre prieteni, a ramas atmosfera Casei Eliad!
Si au ramas Ioan si Ileana!
Au plecat din Popa Nan in Anastasie Panu 24, s-au insotit cu Gyuri – zis si Ioan Pascu – si s-au hotarat sa-l creasca impreuna pe Gyuri’s Pub.
Cam aste’ povesti-vor cronicarii vremilor !
14 Ianuarie 2010 - Ziua cea Mare!
The Big Opening!
Ce si cum a fost ieri?
La pranz, rezervare masa. Ileana ne anunta ca sunt rezervari f.f. multe!
Seara, ora 21 ajungem la pub. Lume muulta monsher!
Deh, seara speciala : deschiderea “oficiala” + revelionul pe stil vechi care tocmai a trecut + Seara Ruseasca.
La mese ii revad pe Radu, pe Igor, pe Gyuri, pe Solo si desigur pe Ioan si Ileana!
Se intarzie mult deschiderea. Aflu mai tarziu ca nu venise contrabasistul!
Trecusera cinshpe minunte dupe ora zece!
Pe scena apare Gyuri !
Ne invita sa ne golim portofelele in acest loc seara de seara, de joi pana duminica!
Iar el si invitatii lui ne vor umple cele patru camere ale inimii cu alese cantece ... si ghidusii!
Urmeaza, Nomazii lui Mihalkov
(Nikita Mihalkov care spunea atat de frumos: "Viitorul de care te temi devine trecutul pe care il adori") :
Radu Captari si Igor Caras Romanov !
O muzica pentru urechea interioara, pentru cei care pot asculta in primul rand cu inima !
Daca nu i-ati vazut si nu i-ati ascultat inca, e timpul sa o faceti cat mai curand!
Un show ca al lor nu cred ca se mai poate vedea in Bucuresti!
Imi aduc aminte de o seara de sfarsit de mai 2009, am ajuns in Nautilus tarziu, pe la ora 11 in noapte, special pentru Radu si Igor! Lume putina la mese, dar Ioan ne-a invitat sa ramanem ... la un „spectacol privat”. A ramas una din serile de referinta pentru sufletul meu !
Daca i-as numi „profesionisti” ar suna banal !
"...dar mai ales trebuie sa fi fost, într-adevar mai ales sa fi fost..."
Aseara cei doi au fost acompaniati de Adi flautistu’ la contrabas (cel care intarziase vreo 40 de minute din vina unui taximetrist ...) si Gigi Hendrix la chitara.
Ne-am mai desfatat inimile si cu un jam session Gyuri + Gigi Hendrix + Radu + o voce feminina din public.
Aplauzele au fost lungi si „inversunate” dupa fiecare moment al noptii de joi! Si dupa cele muzicale si dupa bancurile lui Radu si ale lui Gyuri !
S-a si dansat aseara pe tiganestile rusesti, iar la finalul din Kalinka, Radu „CaMtari” (coincidenta sau nu) arunca sigurantele in aer si ne lasa in intuneric!
Sloganul serii: „Urmeaza o piesa ruseasca tiganeasca” !
"...dar mai ales trebuie sa fi fost, într-adevar mai ales sa fi fost..."
Imi mai notam aseara: Urmeaza cantece, urmeaza dans, urmeaza voie buna, urmeaza inca o sticla de vin, nuuu, nu urmeaza pauza, urmeaza bis-urile, urmeaza sa plec, urmeaza o noua zi, urmeaza sa revin, urmeaza din nou aplauze!
.....................................................................................................
S-a facut tarziu, sunt cu copiii, e 1.30 in noapte ... am chemat taxiul, eu chiar trebuie sa plec, voi... mai ramaneti, ori in seara aceasta, ori maine, ori ... poate sambata, daaa sigur...sambata canta Solo si Bandidos, vin si eu!
Ne mai vedem sigur in Gyuri’s pub !
.....................................................................................................
Eu le doresc gazdelor de aseara sa fie tot asa, in toate serile de joi pana duminica, dar ma-ntreb Ioane, de ce ai planuit deschiderea intr-o joi ?!
Nu stiu pe cine sa intreb, nu stiu cine mi-ar putea raspunde, dar serile de joi au fost de mare, mare succes la Nautilus!
.....................................................................................................
Popa Nan cu al lui Nautilus nu a reusit sa invinga in lupta nedreapta cu „arabul”. Le doresc lui Anastasie Panu si Gyuri’s Pub toata bafta de care vor avea nevoie ! Haideti sa le fim alaturi in serile de weekend (unul lung, de joi pana duminica), sa ne golim portofelele si sa ne impodobim cele 4 camere (ale inimii) dupa cum romantic ne invita aseara Gyuri !
"...dar mai ales trebuie sa fi fost, într-adevar mai ales sa fi fost..."

Si ca sa va ajut sa tineti minte adresa: Anastasie Panu 24:
Anastasie Panu, (n. 1810, Iaşi - d. 1867, Viena), membru al căimăcămiei de trei: octombrie 1858 - ianuarie 1859. Îşi face studiile în ţară şi apoi intră în magistratură. Implicat în mişcarea revoluţionară de la 1848, ajunge în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, în 1852 Ministru al justiţiei. Înfocat partizan al unirii, Panu este numit împreună cu Vasile Sturdza şi cu Ştefan Catargiu în căimăcămia de trei a Moldovei. În înţelegere cu Sturdza, conlucrează împotriva lui Catargiu care avea interese dubioase, pentru realizarea scopului naţional, conform căruia este ales la 5 ianuarie 1859 colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor al Moldovei şi la 24 ianuarie şi al Munteniei. Sub noua domnie, Panu a fost Presedintele Camerei din Iaşi, însă la puţin timp după aceea înnebuneşte şi în 1867 moare la Viena.

My Love