Poveste (?) EUropeana

A fost odată un ţăran sărac şi cinstit, român. (El putea fi deopotrivă bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind - în acest caz - sărăcia şi cinstea. De altfel, în variante, legenda circulă şi în folclorul nou al amintitelor popoare).
În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă mări şi nouă ţări, s-ar fi aflat o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, care s-ar fi numit Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia.Într-o bună zi şi-a luat toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era
peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola şi gumă de mestecat. Ţăranul a gustat cu măsura din bucate şi nerăbdător, şi-a spus păsul:
"Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă, pământ bun, ape limpezi, am şi păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut,
aproape şapte-opt luni pe an. Ca să lucrez bine aş avea nevoie de o pereche de încălţări.
Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap până în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestuia, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite
de drum. Apoi a glăsuit: "Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg... Dar, tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de calitate europeană - Armani.Ţine de frig, de ploaie."
Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă spunându-şi:"Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic".
A trecut iarna şi din gerurile sale cumplite, omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul vechi:"Sunt desculţ. O pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine".
Doamna l-a privit cu înţelegere şi căldură, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nou-nouţă, de firmă.
"Dacă-i degeaba, merită s-o iau" îşi spune la întoarcere ţăranul cel sărac şi cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai şi în afara altui deget de la picior, numai unul, degerat şi amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.A urmat primavara, vara şi pe când frunzele s-au îngălbenit, ţăranul şi-a amintit de Doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai cerut încă unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors tot cu o basca.
Totuşi nu s-a dat bătut. An după an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar.
Până într-o iarnă, când zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat şi doctorul a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viaţa.
Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, şi-a dat seama de trebuinţe,făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou
şi strălucitor, având douăzeci şi una de viteze şitelecomandă. Omul a mulţumit şi întorcându-se în satul său cu maşinăria cea arătoasa a stârnit mari invidii.
De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceştia nu găsiseră mare lucru, dar plecaseră acasă cu saci întregi de băşti. Oameni cu frică de Dumnezeu, îi lăsaseră, totuşi, căruciorul.
În prag de iarna, ţăranul s-a pomenit astfel fără nici o bască.
Aşezat comod în căruciorul său silenţios, a pornit iar cale de nouă munţi şi nouă ţări, s-a înfăţişat Doamnei Uniuni şi i-a spus:"Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi acum, la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit.
Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi".
Doamna l-a măsurat din cap până la brâu (acolo unde începea căruţul) şi gânditoare i-a spus:"Bade dragă, eu te înţeleg. Dar, tot ce-ţi pot dărui acum este o pereche de încălţări. Apropo, aşa cum te văd, cred că nu poţi munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună bască".
Această legendă, ca orice bucăţică de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din păcate, le vedem în fiecare zi în jurul nostru...

Tatiana Stepa - Cantec pentru prieteni sau testament spiritual

Tatiana Stepa - Cantec pentru prieteni
Asculta mai multe audio Muzica

A murit Tatiana Stepa

CRONICA UNUI EŞEC ANUNŢAT de Horia Stoicanu

http://cauta.trilulilu.ro/audio/nicu%20vladimir

"CRONICA UNUI EŞEC ANUNŢAT

În memoria lui Nicu Vladimir

Ziceam în sine-mi, îndată ce am fost înştiinţat: bine ca s-a ispravit cu nărozia acestui titlu de festival, aşanumitul „Folk You”, de un prost gust egalat doar de propria vulgaritate. Din lac în puţ însă, manifestarea se cheamă acum „Florian Pittiş”, botezată după cunoscutul mason, Nimic de mirare, chiar omul inventase străpungătoarea denominaţie. Au ce să-l fi îndemnat pe Marius Tucă, cel din vremuri vechi cu umerii şi urechile de tablă, la atare voltă ? Să fi fost o idee a colegului său din Caracal Dan Diaconescu, ori vreo sugestie a mentorului A. Păunescu, dascălul de discreţionarism, nepotism si aranjamente obscure ?
Ştie oare vreunul din tinerii, entuziaştii si nevinovaţii amatori de folk prezenţi la Vama Veche cine a fost în realitate personajul Pittiş ? Amfitrionul, organizatorul, papalitatea spiritului rebel si independent ? Păi să povestească martorii chipul cum se ascundea rebelul sub pat la schimbarea din 1989 ! A inventat singur o legendă potrivit căreia fusese „interzis”. Cum însă erau universal cunoscute relaţiile lui cu protipendada comunistă, în urmă s-a rezumat să clameze existenţa unei avizări prin care ar fi fost oprit să se manifeste în cunoscutul „Club A”. Nici urmă din această faimoasă circulară nu a fost găsită în scriptele vechii oficialităţi. Spre marele haz al leatului meu, se mai complăcea a se crede „lider de generaţie”. Asemenea pretenţie a stârnit hohote enorme din centrul Munchenului până pe malurile Tamisei, rockerii emigraţi ştiind exact cum stă treaba.
Poate părea nefiresc să înşir aici asemenea amănunte, capul lojei fiind mort şi îngropat. De mortuis nil nisi bene. Dar faptele stau oarecum altfel. Mort şi îngropat este şi artistul, marele şi bunul nostru coleg Nicu Vladimir, spirit mândru şi fertil, personalitate plurivalentă faţă de care Pittiş, idolul lui Tucă & Co.,s-a purtat mizerabil până în ceasul de pe urmă. I-a plătit însă parastasele vreme de şapte ani ! Ce să mai spun de enormitatea că, Vladimir aflându-se la capatul puterilor, nimeni din familie, ba nici chiar „bunul prieten Moţu” nu a catadicsit să îl ducă la un simplu examen cardiologic ? A trebuit să se ocupe altcineva de internarea la Fundeni, prea târziu. Bineînţeles, menţionarea unui atare amănunt este jenantă şi o consemnez doar pentru a se vedea ca vorbesc dinăuntrul situaţiei şi că nimeni din rudele de sânge sau prin alianţă, oricat de înfraţite ar fi acum cu dl.Tucă, nu poate aduce contraargumente cu o valoare morala cât de maruntă.
Pe scurt,ce fu până la urma cu acest F.Pittiş, prin ce s-a remarcat ? Refuz să aduc în discuţie bizareriile lui intime, însă, una peste alta, ce a lăsat în urmă ? Colegii din teatru vorbeau despre el ca despre un confrate mediocru, în ciuda rolurilor generoase primite de-a lungul carierei; asta, bineinţeles, până nu s-au dezlanţuit obişnuitele osanale post mortem şi furia prosternărilor masonice. În muzică nu s-a ilustrat prin nimic notabil, excepţie facând flotările şi diversele circării la care se deda pe scenă, cu prosopul lui Armstrong după gât, etc. Altminteri, bun animator. Bucăţile interpretate erau simple traduceri şi adaptări după B.Dylan şi alte celebritaţi ale anilor 70. Nu pot cita o singură idee care să-i fi aparţinut, tot bagajul lui intelectual de hipiot rezumandu-se la cateva cugetări fruste, ciripite ad litteram din piesele lui Dorin Liviu Zaharia.
Dar era, cum se spune „băiat bun”, bea în rând cu noi, spunea bancuri politice, după unii provocatoare, făcea chefuri dese si avea o colecţie de discuri impresionantă.
Am scris cele de mai sus ca o datorie de onoare faţă de Nicu Vladimir, pe al carui mormânt modest creşte iarba. El nu a fost „lider de generaţie!”, rebel si disident după gustul lui M.Tucă, ci unul din liderii noştri reali, înaintea memoriei căruia ne înclinăm.
Doar cateva cuvinte acum despre actuala ediţie a faimosului festival folk de pe litoral. Dupa numele inşirate, va fi mai mult jale decât nerv.Uimitor pentru unii, natural pentru dl.Tucă, lipsesc marii Mircea Florian, Doru Stănculescu, descălecătorul grup Kiwi (Mircea Valeriu Popa şi Dan Oprina). Alţii vor fi absentând pe bună dreptate, fie că ei înşişi au ignorat manifestarea (celebra d.ră Andronie ştie despre ce vorbesc), fie ca s-au lăsat de meserie, fie că nu sunt consideraţi de rangul Jurnalului Naţional şi de nasul d.lui Tucă, timpanul suprem.
Horia Stoicanu"

p.s. de citit si "Horia Stoicanu - Un interludiu in Cenaclul Flacara" :
http://www.muzweek.net/report/sr0113.htm